Cum a schimbat trecutul viitorul călătoriilor pe două roți.
Enduristan a fost fondat de David și Isabel Jenni în 2008. Deși produsele sunt atent proiectate și testate, ideile pentru cele mai emblematice echipamente Enduristan au venit din experiențele lor personale pe motocicletă, cu ani buni înainte. În acest interviu cu David, vorbim despre cum a început totul și cum Isabel este adevărata sursă a "dorului de ducă" care a dat naștere brandului Enduristan. Află mai multe despre istorie și descoperă aventurile lui David pe două roți.
Ce te-a determinat să pornești într-o aventură pe două roți?
Nu eram cu adevărat motociclist până când soția mea, Isabel, a împlinit 18 ani. A primit un Honda CM125 de la unchiul ei – nu tocmai prima motocicletă la care te gândești când spui „aventură”. A fost un semnal de alarmă pentru mine, așa că a trebuit să încep și eu să merg pe motocicletă (râde).
Mi-am luat un Kawasaki KMX125 și am început să merg prin ianuarie, pe frig, ca să obțin permisul înaintea ei.
După ce și-a luat și ea permisul, au început aventurile noastre pe două roți.
Povestește-ne despre prima ta aventură cu motocicleta. Cât a durat, ce ai întâlnit pe drum și ce motocicletă aveai?
Probabil am exagerat cu prima noastră excursie, acum 25 de ani. Cu motocicletele noastre de 125cc am plecat spre Tunisia, în august. Nu aveam experiență și am realizat rapid că nu e tocmai cea mai bună perioadă pentru a traversa Sahara – era extrem de cald și uscat. A fost o lecție dură, dar poate tocmai asta ne-a motivat să continuăm. Pentru că dacă ne-am descurcat în acele condiții, cu acele motociclete, echipamente și bagaje, următoarea aventură sigur avea să fie mai plăcută.
Cum arăta primul tău set de bagaje pe motocicletă?
Ne-am adunat ce am crezut noi că e potrivit. Aveam un tank bag, un top case – o alegere groaznică – și un bidon de 5 litri cu benzină pus peste acel top case din aluminiu, care stătea toată ziua în soare. Tank bag-urile ni se stricau constant, așa că ajungeam mereu să reparam chingi și nituri când ajungeam la cort. Coasem, înfiletam șuruburi, improvizam mereu și ne gândeam: sigur trebuie să existe ceva mai bun pentru astfel de călătorii.
Pe ce bază a fost construit Enduristan?
Am avut multe călătorii după aventura din Tunisia, inclusiv unele lungi prin Australia. Credeam că aveam echipamente mai bune, dar tot am întâlnit probleme similare. Așa am învățat că nu trebuie doar să repari ce nu funcționează, ci să consolidezi și ce e deja bun. Gândirea asta ne-a ajutat să ne creăm propriile bagaje: să corectăm defectele și să accentuăm punctele forte.
De unde vine numele „Enduristan”?
Pe atunci, toată lumea – inclusiv noi – visa la Sahara. Era destinația „de vis”. Dar, din cauza unor evenimente, cum ar fi criza ostaticilor din Algeria în 2003, zona a fost considerată nesigură. Așa că aventurierii au început să caute alte locuri – iar fostele țări sovietice au devenit preferate. Multe din ele se terminau în „stan”, care înseamnă „țara oamenilor”. Așa cum Kazahstan e țara kazahilor, Enduristan este țara enduriștilor.
Ați folosit direct experiențele din călătorii pentru a dezvolta produsele Enduristan? Și în ce produs de azi se vede cel mai clar asta?
Absolut. Cu unele chingi și catarame ne tot întrebam „de ce e așa complicat?” sau „de ce nu e în alt loc?”. Produse ca Sandstorm (tank bag) sau Monsoon (genți laterale) s-au născut exact din astfel de experiențe.
Iar cu noile motociclete adventure, Blizzard a devenit alegerea de bază. Chiar le folosesc și eu acum la drum lung.
Care sunt cele mai importante lucruri pe care le iei cu tine într-o aventură pe motocicletă?
Răspunsul e simplu, mai ales după călătoriile lungi din Australia: apă și combustibil. E logic. Dar întrebarea mai grea e: ce nu iei? Lucrurile care nu se strică ușor nu trebuie cărate. Becurile se găsesc oriunde, iar multe piese sunt doar greutate inutilă. Am călătorit mereu în doi, cu două motociclete, deci ne-am putut descurca dacă apărea o problemă. Unii vor mai mult confort – cort mai mare, saltele moi – dar asta înseamnă și greutate mai mare. Fiecare alege ce i se potrivește.
Care crezi că e cea mai mare contribuție a Enduristan pentru riderii de aventură?
Cred că am fost primul brand care a adus bagaje cu adevărat impermeabile și practice, într-o vreme când roll-bag-urile erau singura opțiune. Am dezvoltat bagaje ușoare, ușor de accesat, dar complet impermeabile când sunt închise. Ne-am concentrat pe greutate redusă, funcționalitate și rezistență reală. Pe piață vezi produse supradimensionate, grele, greu de folosit în aventuri. Noi vrem exact opusul.
Câți kilometri ai parcurs pe două roți?
Cred că în total vreo 120.000 de kilometri, majoritatea off-road. Deși e o distanță considerabilă, nu m-a interesat niciodată cifra. Pentru mine, călătoria a fost mereu despre calitatea drumului, amintiri și visul următoarei aventuri.
Care e cea mai neașteptată sursă de inspirație pentru un produs Enduristan?
Încă e valabilă o idee pe care n-am reușit să o dezvoltăm complet. De aproape 20 de ani caut cea mai bună metodă de a transporta benzină suplimentară, într-un mod sigur și practic. Când am mers pe drumurile bombardate din vestul Australiei, peste 1400 km, mă tot întrebam: cum putem transporta suficient combustibil? Dar una dintre ideile pe care am reușit să o rezolvăm clar a fost cea a chingilor. Le-am reparat atât de des înainte, încât știam exact cum trebuie să le facem.
(râde)
Ce motocicletă conduci acum? Este cea ideală pentru tine? Dacă nu, cum ar arăta motocicleta perfectă pentru tine?
Am început cu KMX125, apoi am avut un KTM 640 Adventure – l-am iubit! Am făcut 100.000 km cu el până s-a terminat. Apoi a trebuit să repar tot, așa că am trecut la un KTM 690 cu kit Adventure Rally. Îmi place, dar 640-ul era mai potrivit în unele privințe – de exemplu, avea 45 de litri de combustibil, acum am doar 34. Motocicleta ideală pentru mine trebuie să fie ușoară, monocilindrică, capabilă off-road, fiabilă, cu autonomie bună. Mi-e dor și de kickstart – dacă ți se duce bateria în pustiu, e aur curat.
Cum ai descrie evoluția mersului pe motocicletă adventure în ultimul deceniu și ce rol a avut Enduristan în asta?
Cred că evoluția a început chiar mai devreme, acum 20–25 de ani. Pe atunci, cutiile din aluminiu erau standard, iar bagajele soft erau ceva exotic. Noi ne-am concentrat pe această nișă, pentru că am crezut mereu că bagajele soft sunt soluția potrivită. Am vrut să dezvoltăm echipamente ușoare, de calitate, dar și mai sigure în caz de accident. Dacă te uiți azi, bagajele soft sunt populare – și cred că am avut și noi un rol în această schimbare.
Cum crezi că va evolua mersul pe motocicletă adventure în următorul deceniu și ce rol va juca Enduristan?
Bună întrebare, nu m-am gândit la asta până acum. Cred că motocicletele electrice vor deveni o realitate. Dar, din cauza autonomiei, modelele adventure vor fi ultimele care vor face tranziția. Când am fost cu Isabel în SUA, am observat că este legal să mergi cu motociclete off-road în unele parcuri naționale – ceea ce în Europa e de neimaginat. Cu motociclete electrice, poate că acceptarea publicului va fi mai mare și astfel vom putea avea mai mult acces legal în zone izolate și naturale.
Noi, la Enduristan, nu vom face motociclete, dar ne vom concentra tot mai mult pe materiale: de unde vin, cât sunt de sustenabile și dacă pot fi reciclate. Obiectivul rămâne același: produse durabile, rezistente la impact. Iar dacă totuși se întâmplă un accident, vrem ca produsele noastre să poată fi reparate. Cine știe, poate în viitor nu le vom mai cumpăra, ci le vom împărți.
Ai o călătorie de vis în plan?
Prea multe! Autostrada Anne Beadell din Australia a rămas neterminată pentru mine și Isabel – în 2009 era prea cald. Alt vis e Canol Road din Canada, construit în anii ’40 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Condițiile sunt dure și e posibil să nu poată fi parcursă cu motocicleta, dar rămâne un vis. În ambele cazuri mi-aș trimite propria motocicletă, pentru că o cunosc și știu să o repar. Iar faptul că soția mea e asistentă la terapie intensivă e mereu un gând liniștitor.
Care este cea mai bună poveste de aventură pe motocicletă pe care ai spune-o la un foc de tabără?
La un moment dat mi s-a spus „aducătorul de ploaie” – și de atunci tot trăiesc legenda. Când mergeam în deșert, era frig și ploua. Îi spuneam soției să ia saci de dormit subțiri și, desigur, ajungeam uzi și înghețați. Dar momentul care a întărit porecla a fost când eram pe Gunbarrel Highway, în Australia. Am mers prin deșert sub o ploaie torențială, cu drumuri complet inundate. O călătorie de 200 km a durat o veșnicie. A doua zi am ajuns la stația meteo Giles – în mijlocul pustietății – și am aflat că ziua precedentă a fost un record absolut: a plouat într-o zi cât într-o lună întreagă.
Și la final: care e primul sfat pe care l-ai da cuiva care vrea să plece într-o aventură pe motocicletă?
Nu contează ce fel de călătorie faci, atâta timp cât ai așteptări realiste. E un lucru pe care l-am învățat devreme și te ajută să te bucuri de călătorie indiferent unde mergi sau pe ce motor. Planifică astfel încât să ai timp să te bucuri de drum și ia în calcul că pot apărea situații neprevăzute – o pană, o problemă – care îți vor consuma timp. Dacă îți setezi corect așteptările, vei putea savura fiecare moment – pe motor sau lângă el. Atunci călătoriile tale devin cu adevărat aventuri.
